Ciprian Mega: „Acuzații aberante, probe fabricate”

Fostul preot Ciprian Mega respinge acuzațiile după trimiterea în judecată

Fostul preot Ciprian Mega a reacționat public după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat trimiterea sa în judecată pentru presupusa complicitate la incendierea propriei mașini. Într-o postare pe contul său de Facebook, acesta a catalogat acuzațiile drept „aberante” și a susținut că dosarul a fost instrumentat „doar pentru a fi intimidat și denigrat public”.

Mega a declarat că anunțul Parchetului reprezintă pentru el o „veste extraordinară”, adăugând: „Abia de acum mă pot apăra în fața unor acuzații aberante, a unor minciuni prost construite, de care aveau nevoie cei care au considerat că, în felul acesta, mă vor reduce la tăcere.”

Fostul preot a respins categoric orice implicare în incendierea autoturismului, precizând: „Nu am cerut, nu am organizat, nu am sprijinit și nu am cunoscut această faptă.” De asemenea, a afirmat că acuzațiile la adresa celorlalți doi inculpați sunt false, menționând că singura lor vină este că îi sunt prieteni.

Mega a anunțat că se va apăra public și că va face dezvăluiri despre anchetă, inclusiv despre modul în care a fost indus în eroare un judecător de drepturi și libertăți, despre organizarea unor percheziții pe care le consideră ilegale și despre utilizarea jurnaliștilor pentru a transmite acuzații mincinoase. Totodată, a criticat faptul că anchetatorii ar fi atașat dosarului probe fabricate și ar fi cenzurat întrebările unui martor considerat esențial.

Fostul preot a menționat că în ultimul an i-au fost închise două conturi de Facebook și a cerut ajutor pentru distribuirea noii sale pagini, afirmând că singurele sale căi de apărare publică sunt pagina de Facebook și canalul de Telegram.

Parchetul Bihor a anunțat vineri finalizarea anchetei și trimiterea în judecată a lui Ciprian Mega pentru complicitate la distrugere, uz de fals, instigare la fals și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. Conform procurorilor, fostul preot ar fi acordat sprijin material și moral pentru incendierea, într-o parcare de lângă Drăgănești, a mașinii cu care se deplasa. În același dosar au fost inculpați un preot din Franța, Dumitru Popescu, acuzat că ar fi dat foc autoturismului, și un polițist local, Aurel Gurău, considerat complice la distrugere.