Al Hamlawi marchează fără oprire pentru echipa națională
Assad Al Hamlawi, în formă de grație la naționala Palestinei
Atacantul Universității Craiova, Assad Al Hamlawi, traversează o perioadă excelentă în tricoul reprezentativei Palestinei. În ultimul meci amical disputat vineri, selecționata Palestinei a învins naționala Chinei cu scorul de 5-0, iar vârful oltean a fost din nou decisiv.
Al Hamlawi a deschis scorul în minutul 16 și a majorat avantajul șase minute mai târziu, reușind o dublă rapidă. Pentru echipa palestiniană au mai marcat Oday Dabbagh, tot cu o dublă (minutele 45+5 și 54), și Ahmad Al Qaq (minutul 90+3). Fotbalistul Craiovei a fost înlocuit în minutul 83, fiind aplaudat pentru prestația sa.
Cinci goluri în trei partide pentru Palestina
Partida cu China a încheiat un stagiu internațional de succes pentru atacantul oltean. În cantonamentul și meciurile amicale desfășurate la Chongqing, Al Hamlawi a marcat cinci goluri pentru Palestina: o reușită în remiza cu Noua Zeelandă (2-2), două goluri în victoria cu Tadjikistanul (4-2) și alte două în confruntarea cu China (5-0).
La finalul partidei, jucătorul Universității Craiova a declarat: „În primul rând, vă mulţumim pentru că ne-aţi primit. A fost o perioadă foarte bună pentru noi. Suntem foarte fericiţi pentru evoluţiile noastre, atât din punct de vedere ofensiv, cât şi defensiv.”


