Ruanda va găzdui un Mare Premiu de Formula 1
Rwanda va găzdui un Mare Premiu de Formula 1
Rwanda urmează să organizeze un Mare Premiu de Formula 1, au declarat joi surse din guvernul rwandez și din apropierea forului de conducere al competiției, potrivit agenției AFP. Dacă va fi confirmată, cursa va reprezenta prima etapă de Formula 1 organizată pe continentul african după zeci de ani.
Rwanda încearcă de mai mulți ani să obțină dreptul de a găzdui o cursă de Formula 1, folosind în acest scop și alte sporturi precum fotbalul și baschetul pentru a-și îmbunătăți imaginea internațională și a atrage investiții.
Nici Rwanda, nici Federația Internațională de Automobilism nu au anunțat încă oficial decizia. O sursă din guvernul rwandez a declarat: „Candidatura Rwandei pentru organizarea cursei de Formula 1 a fost aprobată, s-a ajuns la un acord.”
O sursă apropiată de FIA a precizat că un anunț oficial va fi făcut săptămâna viitoare în capitala Kigali, iar Qatarul sprijină proiectul.
Președintele Paul Kagame a anunțat oficial candidatura Rwandei în decembrie 2024, când țara a găzduit o reuniune a FIA. „Totul se reduce la respect și la a le oferi tuturor șansa de a contribui, acolo unde pot”, a declarat el la acea vreme.
Decizia îl va încânta pe Lewis Hamilton, unul dintre cei mai mari superstaruri ai Formulei 1. Campionul mondial de șapte ori a cerut de mult timp includerea unei etape africane în calendarul competiției, susținând planurile Rwandei în 2024 și numind țara „unul dintre locurile mele preferate”.


