Echipele românești își cunosc adversarele din turul 3 preliminar al EHF European League
Trei echipe românești de handbal feminin își cunosc adversarele din turul 3 preliminar al EHF European League
HC Dunărea Brăila, Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea își vor continua parcursul în competiția europeană după ce, miercuri, la Viena, a avut loc tragerea la sorți pentru turul al treilea preliminar al EHF European League.
HC Dunărea Brăila, care a intrat direct în această fază și a fost cap de serie, va întâlni formația norvegiană Molde Elite. Primul meci va fi disputat în deplasare. Molde a trecut în turul precedent de PAOK Salonic, cu 27-24 acasă și 29-21 în Grecia.
CSM Corona Brașov, care a eliminat în turul anterior echipa sârbă ZRK Crvena Zvezda Belgrad, va juca împotriva formației franceze Chambray Touraine Handball. Adversara a trecut de croatele de la ZRK Bjelovar cu două victorii clare, 37-25 în deplasare și 35-13 acasă. Corona va susține prima manșă în deplasare.
SCM Râmnicu Vâlcea, care s-a impus în ambele meciuri cu echipa germană TUSSIES Metzingen, va întâlni formația poloneză PGE MKS El-Volt Lublin. Lublin a trecut în faza anterioară de o altă echipă poloneză, KRASON MKS Piotrcovia PT, cu 36-24 și 32-27. Vâlcea va juca prima manșă pe teren propriu.
Partidele sunt programate în weekendurile 7-8 noiembrie, respectiv 14-15 noiembrie. Echipele câștigătoare se vor califica în faza grupelor a competiției.


