Holger Rune nu mai lucrează cu preparatorul fizic al lui Djokovic și Sinner
Holger Rune s-a despărțit de Marco Panichi
Tenismenul danez Holger Rune, în vârstă de 23 de ani, nu mai colaborează cu preparatorul fizic italian Marco Panichi, potrivit unei confirmări făcute de acesta din urmă. Cei doi încheie astfel o colaborare începută în vara anului 2025.
Panichi a declarat că în prezent nu lucrează cu un jucător anume, dar are un rol în pregătirea fizică la federația kazahă. Italianul intenționează să revină în circuit din sezonul următor, fără să se grăbească în alegerea unei noi colaborări.
„Încă nu știu cu cine. Am primit mai multe oferte și le voi analiza. Vreau să-mi acord timp”, a spus Panichi.
O colaborare marcată de accidentarea danezului
Panichi s-a alăturat echipei lui Rune în vara anului trecut, după despărțirea de Jannik Sinner. Colaborarea a fost însă marcată de accidentarea gravă suferită de danez în octombrie 2025, când și-a rupt tendonul lui Ahile. Rune a revenit în competiții abia luna trecută.
Înainte de a lucra cu Rune, Panichi a petrecut aproximativ șase ani și jumătate alături de Novak Djokovic, iar perioada petrecută cu Sinner a durat nouă luni.


