Daniel Pancu, reacție dură înainte de FCSB – Rapid: „E o prostie!” Ce l-a deranjat

Daniel Pancu, reacție dură înainte de FCSB - Rapid: „E o prostie!” Ce l-a deranjat

Pancu respinge eticheta de favorită înaintea derby-ului: „E o prostie”

Antrenorul Rapidului, Daniel Pancu, a reacționat dur înaintea duelului cu FCSB, programat sâmbătă, de la ora 21:00, pe Arena Națională, în etapa a 13-a a Superligii. Tehnicianul a catalogat drept „o prostie” percepția că formația sa ar pleca favorită în acest meci.

„Nu am mai văzut, nici măcar când antrenor era Mircea Lucescu și jucau Lupu, Sabău, Rednic, să aud înaintea unui joc în deplasare cu Steaua sau FCSB că Rapid e favorită, cât am auzit săptămâna asta. E o prostie din punctul meu de vedere, o prostie. Pentru că, oricum, nu există nicio favorită, niciodată în vreun derby”, a declarat Pancu.

El a amintit că au existat numeroase exemple în care Rapidul pornea învinsă pe hârtie, dar s-a impus. „Niciodată în acest meci nu se poate vorbi de vreo echipă favorită. În momentul în care toată lumea se așteaptă la spectacol și la goluri, au fost multe meciuri care s-au terminat 0-0 sau la egalitate, pentru că sunt meciuri foarte intense”, a adăugat antrenorul.

Singurul avantaj al Rapidului, în viziunea lui Pancu

Tehnicianul consideră că singurul avantaj al echipei sale este schimbarea de antrenor de la FCSB, unde Laurențiu Reghecampf a preluat conducerea tehnică. „Mie mi-ar fi convenit să nu câștige cu FC Voluntari. Atmosfera e schimbată, e un antrenor nou, deci mă aștept la o replică foarte, foarte puternică din partea lor. Aș fi de acord că poate suntem noi puțin avansați față de ei, pentru că ei au schimbat un antrenor. Dar atât și nimic mai mult”, a spus el.

Pancu a subliniat că FCSB dispune de jucători puternici, rapizi și cu experiență internațională mare, pe care Rapidul nu o are. „Cunosc stilul, știu ce vor să joace. E posibil să avem parte de niște spații pe care le-am avut și la jocul de la Cluj și sper să profităm de ele”, a completat antrenorul.

„Cel mai important meci pentru Rapid”

Daniel Pancu a descris confruntarea drept cea mai importantă pentru clubul său. „Nu cred că e nevoie de niciun fel de speech. Simțim cu toții importanța. Indiferent de situație sau de forma sportivă, acesta rămâne un joc special pe care și noi, și ei, ne dorim foarte mult să-l câștigăm”, a afirmat el.

Antrenorul a precizat că va aborda partida la victorie pentru suporterii rapidiști. „Cu ei eu am o tradiție favorabilă în tricoul ăsta. Acum sunt pe bancă. Am simțit încă de la primul joc, Rapid – Steaua, din ’97, ceva deosebit în aer. Cel mai important pentru mine mâine sunt suporterii. Pe ei vrem să-i facem fericiți. Mergem și abordăm jocul doar la victorie”, a explicat Pancu, care se află la primul derby ca antrenor al Rapidului.

Kramer: „Derby-urile se decid prin greșeli și detalii”

Fundașul Lars Kramer a declarat că nu se consideră favorit, deși Rapidul este mai sus în clasament. „E un derby, iar FCSB este poate cel mai mare club din țară, dacă te uiți la titluri și la tot. Nu cred că există o favorită. Derby-urile sunt despre luptă, despre fani. E un meci care se va decide prin greșeli și detalii”, a spus olandezul.

Kramer a dezvăluit că și-a prelungit contractul scadent în vara viitoare cu încă un sezon. „A existat o opțiune în contract și cum eu sunt fericit la Rapid, iar cei de aici sunt fericiți cu mine, a fost o alegere ușoară din partea ambelor părți”, a mai spus el.