Varză murată fără butoi și fără vânturare. Trucul simplu al românilor care stau la bloc
Varza murată la bloc: rețeta simplă care nu presupune butoi și nici vânturare
Varza murată este un preparat nelipsit din bucătăria românească în sezonul rece, însă nu toată lumea are la dispoziție un beci sau spațiul necesar pentru un butoi tradițional. Pentru cei care locuiesc la apartament, există o soluție practică: varza poate fi murată în borcane mari sau în recipiente alimentare cu capac, fără a fi nevoie de vânturarea periodică a zeamăi.
Ingredientele necesare pentru varza murată la borcan
Pentru această variantă sunt necesare două sau trei verze de dimensiuni medii, apă, sare grunjoasă neiodată, boabe de piper, cimbru uscat, mărar uscat și, opțional, câteva felii de gutuie sau de mere. Rețeta nu impune un butoi și nici un spațiu special de depozitare, ceea ce o face potrivită pentru locuințele de la bloc.
Modul de preparare, pas cu pas
Varza se curăță de primele frunze și se crestează adânc la cotor. Căpățânile se așază apoi în borcane mari sau într-un recipient alimentar încăpător. Separat se pregătește saramura, folosind de regulă o lingură de sare grunjoasă la fiecare litru de apă. Saramura se toarnă peste varză până când aceasta este complet acoperită. Pentru un gust mai bogat se pot adăuga boabe de piper, mărar uscat, cimbru și câteva felii de gutuie.
Trucul care elimină vânturarea zeamei
Procesul tradițional presupune vânturarea zeamei la câteva zile, motiv pentru care mulți evită să pună varză la murat. Există însă un truc simplu care elimină acest pas: recipientul trebuie închis ermetic, iar varza trebuie să rămână permanent sub nivelul lichidului. În lipsa contactului cu aerul, fermentația se produce uniform, iar zeama nu mai trebuie mutată dintr-un vas în altul.
Un alt detaliu important este temperatura. Recipientul se păstrează într-un loc răcoros, departe de sursele directe de căldură și de lumină.
Cât durează până când varza este gata
În funcție de temperatura din locuință, varza se murează în aproximativ patru până la șase săptămâni. După această perioadă, frunzele devin fragede și capătă gustul ușor acrișor apreciat în bucătăria românească.
