Cel mai tatuat profesor predă la școala primară. Cum reacționează părinții

Cel mai tatuat profesor predă la școala primară. Cum reacționează părinții

Profesorul cu tatuaje pe aproape tot corpul: „Copiii se obișnuiesc cu mine în două minute”

Sylvain Helaine, un profesor francez considerat unul dintre cei mai tatuați din lume, le predă copiilor de școală primară, deși are pielea acoperită aproape în întregime cu cerneală. Potrivit materialului publicat, bărbatul și-a acoperit cu cerneală neagră până și albul ochilor, iar tatuajele se extind inclusiv la nivelul limbii și sub unghiile de la mâini și de la picioare.

Deși acum aspectul său este unul ieșit din comun, profesorul a povestit că la începutul carierei purta costum și nu avea niciun tatuaj. Primul l-a făcut în 2012, când avea 27 de ani, în timp ce locuia în Marea Britanie. Ideea i-a venit după ce a văzut o persoană cu un braț acoperit în întregime de tatuaje, imagine care l-a impresionat și care l-a determinat să facă primul pas. De atunci, dorința de a-și acoperi corpul cu tatuaje a devenit tot mai puternică.

Cum reacționează părinții, bunicii și elevii

Aspectul neobișnuit al profesorului a stârnit de-a lungul timpului numeroase reacții, însă acesta susține că oamenii ajung să se obișnuiască treptat cu înfățișarea sa. Copiii sunt, de regulă, cei care îl acceptă cel mai repede.

„Copiii se obișnuiesc cu mine în doar două minute. Părinților le ia aproximativ două ore, iar bunicilor, două zile. Până la urmă, este doar o chestiune de timp”, a explicat profesorul.

În ciuda atenției pe care o atrage, Sylvain Helaine spune că nu își transformă tatuajele într-un subiect de discuție în timpul orelor, iar prioritatea rămâne activitatea de la clasă. „În timpul lecțiilor nu vorbesc despre tatuajele mele și nici despre aspectul meu fizic. Ne ocupăm de școală: scoatem caietele, scriem data și ne apucăm de lucru. Sunt foarte serios în ceea ce fac. Dacă elevii au întrebări despre felul în care arăt, putem discuta despre ele în pauză”, a precizat el.

„Îmi place să mă transform și să văd cum evoluez”

Profesorul intenționează să revină asupra unor tatuaje existente și să adauge noi straturi de cerneală pe mai multe zone ale corpului. El descrie ședințele de tatuare ca pe o experiență solicitantă, dar care îi oferă satisfacție la final.

„Îmi place să mă transform și să văd cum evoluez. Chiar dacă sufăr și urăsc durerea, ajung să număr zilele până la următoarea ședință. Înainte să merg, sunt foarte neliniștit și simt că nu vreau să mai trec prin asta. Dar, când totul se termină, sunt mândru de mine și am sentimentul că nimic nu mă poate învinge”, a povestit Sylvain Helaine.