Mutu, aproape de revenirea la U21. De ce ar putea prelua echipa abia în 2027
Adrian Mutu, aproape de un nou mandat la România U21
Adrian Mutu, în vârstă de 47 de ani, ar putea reveni la conducerea naționalei de tineret a României. Fostul internațional s-ar fi înțeles cu Federația Română de Fotbal pentru un al doilea mandat la cârma echipei U21, însă oficializarea numirii ar urma să aibă loc abia în 2027.
Tehnicianul este liber de contract din martie 2025, când s-a despărțit de Petrolul Ploiești după mai puțin de trei luni petrecute la clubul prahovean.
Oficializarea, amânată de un reality show TV
Potrivit informațiilor apărute în presă, Mutu ar urma să participe la un reality show televizat, iar Federația Română de Fotbal ar intenționa să oficializeze numirea după ce antrenorul se va întoarce în țară. În funcție de cât timp va rămâne în competiție, acesta ar putea prelua naționala de tineret abia în vara anului 2027.
Un prim mandat cu rezultate notabile
Adrian Mutu a mai condus selecționata de tineret a României între ianuarie 2020 și aprilie 2021. La Campionatul European din 2021, echipa antrenată de el a învins Ungaria și a remizat cu Țările de Jos și Germania, încheind grupa cu cinci puncte. Tricolorii au ratat însă calificarea în sferturile de finală la golaveraj.
De-a lungul carierei de antrenor, pe lângă Petrolul Ploiești, Mutu le-a mai pregătit pe FC Voluntari, echipa secundă a lui Al-Wahda, FC U Craiova, Rapid, Neftchi Baku și CFR Cluj.


