Primul copil născut după 34 de ani pe o insulă izolată

Primul copil născut după 34 de ani pe o insulă izolată

Un copil născut pe o insulă izolată din Scoția, după mai bine de trei decenii

Un băiețel pe nume Duncan a venit pe lume pe North Ronaldsay, cea mai nordică insulă din arhipelagul Orkney, în largul Scoției, devenind primul copil născut aici după mai bine de trei decenii. Ultimul copil născut pe insulă înaintea lui a fost Thomas Brookman, în august 1992.

Nașterea a avut loc săptămâna trecută, în locuința construită de strămoșii mamei sale. Părinții, Jorge Suarez și Alice Traill Ford, își împart timpul între Costa Rica și Insulele Orkney, dar au ales North Ronaldsay pentru venirea pe lume a fiului lor, un loc cu o semnificație aparte pentru Alice, care și-a petrecut aici o parte din vacanțele copilăriei.

„Voiam ca micuțul Duncan să se nască înconjurat de energia din North Ronaldsay. A fost întotdeauna un loc foarte special pentru mine”, a spus femeia.

Decizia nu a fost luată fără verificări. Alice a discutat cu Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie pentru a afla dacă planul familiei putea fi pus în practică. „Intuiția îmi spunea că acesta era locul potrivit pentru noi, așa că am discutat cu Serviciul Național de Sănătate (NHS) pentru a vedea dacă era posibil. Avem această casă de familie minunată, încărcată de istorie”, a relatat ea.

Pentru a ajunge pe insulă din Orkney Mainland, călătorii pot lua avionul din Kirkwall, într-un zbor de aproximativ 20 de minute, sau feribotul, într-o călătorie de circa două ore și 40 de minute. În cazul familiei lui Duncan, drumul a fost mult mai lung: părinții au parcurs peste 8.000 de kilometri pentru ca băiețelul să vină pe lume în casa familiei mamei sale.

Nașterea a readus și un obicei vechi al comunității. După venirea pe lume a copilului, familia a arborat steagul la Holland House, așa cum se făcea în trecut pentru a anunța localnicii că un nou copil s-a născut pe insulă. Vestea a fost primită cu bucurie de comunitate, iar locuitorii au marcat momentul în mod tradițional, cu whisky.