Nicușor Dan vrea un nou premier după ce Guvernul Mureșan a picat
Consultări la Cotroceni și o nouă nominalizare pentru funcția de premier
Președintele Nicușor Dan a anunțat că va desemna luni, 5 octombrie, un nou candidat pentru funcția de prim-ministru, după consultările cu partidele parlamentare. Declarația a fost făcută în contextul în care Guvernul propus de Siegfried Mureșan, susținut de PNL, USR și UDMR, nu a obținut voturile necesare pentru învestire.
Șeful statului a precizat că va convoca partidele la Palatul Cotroceni luni, iar după-amiază va face nominalizarea. El le-a cerut formațiunilor politice să dea dovadă de flexibilitate pentru a ajunge la un consens și a transmis că România își va menține direcția pro-occidentală.
„Voi convoca partidele la Cotroceni luni, iar după-amiază voi nominaliza un premier. Cer partidelor să convoace ședințele interne până atunci și să vină, de data aceasta, cu soluții care să poată să treacă. E nevoie de consens și e nevoie ca partidele să lase fiecare de la ele ca să se ajungă la acest consens. Asigur cetățenii că vom păstra direcția pro-occidentală”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Guvernul Mureșan nu a întrunit voturile necesare
Guvernul propus de Siegfried Mureșan, susținut de PNL, USR și UDMR, nu a reușit să obțină cele 233 de voturi necesare pentru învestire. Doar 182 de parlamentari au votat pentru învestirea noului Executiv. Astfel, procedura revine la Palatul Cotroceni, unde urmează să fie făcută o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru.
După votul de miercuri, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Constituție pentru dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate. Nicușor Dan a afirmat însă în repetate rânduri că nu își dorește declanșarea anticipatelor.
Reacțiile liderilor politici
Siegfried Mureșan a reacționat după votul din Parlament și a acuzat partidele care au respins Guvernul că au prelungit criza politică.
„Am văzut mult profesionalism, multă seriozitate și multă expertiză la colegii din cele trei partide, PNL, USR și UDMR (…) Astăzi, în Parlamentul României, am venit cu o soluție pentru încheierea crizei politice și am văzut că partidele care au declanșat criza politică au votat pentru prelungirea crizei politice. Așteptăm să vedem din partea Președintelui României care sunt următorii pași”, a fost reacția lui Siegfried Mureșan.
La rândul său, Sorin Grindeanu i-a cerut șefului statului să convoace cât mai repede consultările cu partidele și a reiterat că PSD este pregătit să își asume guvernarea.
„România a pierdut 10 zile din cauza orgoliilor PNL și USR. Știau că nu pot forma o majoritate, dar au insistat cu tot acest spectacol trist. A venit momentul să stăm la masă și să găsim o soluție până nu va fi prea târziu. Toți ochii sunt pe noi, avem o rectificare de făcut și un buget de pregătit pentru 2027”, a declarat Grindeanu, la Parlament.

