Conquistadorii fotbalului: De ce Cupa Mondială câștigată de Spania are o aromă imperială

Conquistadorii fotbalului: De ce Cupa Mondială a Spaniei are un gust imperial

Multe persoane asociază expresia „imperiul pe care soarele nu apune niciodată” cu Marea Britanie victoriană, un imperiu vast care, la începutul secolului XX, stăpânea teritorii extinse, cum ar fi Canada, Egiptul, India și multe altele. Totuși, originile acestei expresii se duc mult mai departe în istorie, fiind folosită pentru prima dată de diplomat italian Giovanni Battista Guarini în 1585, referindu-se la Imperiul Spaniol, un regat despre care spunea că rămâne neafectat de întuneric, chiar și atunci când soarele apune.

Pe parcursul domniei Împăratului Sfântului Imperiu Roman, Charles V, și a successorilor săi, imperiul spaniol a proliferat, atașând la conducerea sa popoare de pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, toate sub tutela Madridului. Prin mobilizarea unor armate impresionante și expediționarea de caravane până în coloniile îndepărtate, Spania a obținut controlul asupra unor teritorii ce se întindeau de la Peru până în Filipine, transformându-se într-o putere colonială de top. Această moștenire istorică a influențat profund spectrul participării naționalelor la competițiile mondiale de fotbal, cum este cazul Cupei Mondiale din 2026, unde descendenții acelor teritorii și-a adus contribuția la competiția sportivă.

În cadrul acestui turneu, echipa națională a Spaniei, La Roja, a fost introdusă din nou pe marele podium, având ocazia de a întâlni națiuni cu care a avut legături în trecutul colonial. Atât de strânsă a fost legătura, încât, din cauza tragerilor la sorți ale FIFA, echipa spaniolă s-a confruntat cu echipe din fosta sa sferă de influență, excepțiile fiind meciurile cu Franța și Arabia Saudită.

Primul meci al Spaniei în Copa Mundial a fost împotriva Cap Verde, un arhipelag care, în timpul expansiunii spaniole, a fost călăuzit sub conducerea Madridului, în perioada în care a avut loc invazia Portughezei. Colonia spaniolă a durat până în 1640, când Portugalia și-a recăpătat independența, iar insulele din Cap Verde au reintrat sub suveranitate lusitană. Recent, înfruntarea cu Arabia Saudită îi aduce echipei spaniolă un nou episod, încheiat cu o victorie, urmată de un meci contra Uruguaiului, o națiune care a fost parte din viceroyatul spaniol în America de Sud, regăsind și aici o urmă de colonialism.

Însă, acest meci nu a fost doar o dispută sportivă; a fost umbrit de discuții mai profunde despre relațiile coloniale și moștenirea istorică a Spaniei. În 2019, președintele mexican de atunci, Andrés Manuel López Obrador, a solicitat regelui Felipe VI al Spaniei să ofere scuze oficiale pentru atrocitățile comise în timpul cuceririi Mesoamericii. Madridul a refuzat, ceea ce a dus la deteriorarea relațiilor diplomatice, continuată și sub administrarea succesoarei lui López Obrador, Claudia Sheinbaum, care a înfruntat tradiția refuzând să invite regele Spaniei la ceremonia sa de învestire din 2024.

Revenind la meciurile Cupei Mondiale, după confruntarea cu Uruguay, Spania a întâlnit Austria, un teritoriu care a fost sub conducerea lui Charles V, și apoi Portugalia, o țară cu care privirea istorică a Spaniei este marcată de rivalitate și neîncredere, având în vedere invaziile spaniole din trecut. În sferturile de finală, La Roja s-a confruntat cu Belgia, un stat cunoscut sub numele de Olanda Spaniolă între secolele XVI și XVIII, când spaniolii au dus o campanie asiduă împotriva mișcărilor reformatoare din regiune, provocând la acea vreme războiul de lungă durată cunoscut sub numele de Războiul de Optzeci de Ani.

Astfel, turneul dispune nu doar de atribute sportive, ci și de nuanțe istorice și culturale ce leagă națiunile participante. Această competiție s-a încheiat cu un meci între două țări unite nu doar printr-o limbă comună, ci și de o viziune culturală și o obsesie comună pentru fotbal, subliniind nevoia de a explora și a recunoaște istoria în complexe sale multiple fațete.