Ionuț Radu intră în istoria Celtei Vigo! Un singur nume legendar îl devansează

Ionuț Radu intră în istoria Celtei Vigo! Un singur nume legendar îl devansează

Ionuț Radu, aproape de recordul istoric al lui Celta Vigo

Portarul român Ionuț Radu traversează un început excelent de sezon la Celta Vigo, unde a reușit să încaseze doar șapte goluri în primele zece etape din La Liga. Această performanță a fost depășită o singură dată în istoria clubului galician.

În remiza cu Real Betis, scor 0-0, Radu a fost integralist și a avut două intervenții importante, reușind astfel un nou meci fără gol primit. Cu doar șapte goluri încasate de la începutul campionatului, internaționalul român are cea mai bună statistică dintre portarii din La Liga.

Performanța sa se apropie de recordul stabilit de Santiago Canizares în sezonul 1992/1993, când spaniolul primise numai șase goluri după primele zece etape.

Evoluția împotriva lui Betis i-a adus lui Radu nota 6,9 din partea Flashscore. Celta Vigo ocupă locul 9 în clasament, cu 12 puncte, în timp ce Betis se află pe poziția a patra, cu 20 de puncte.