Judd Trump, eliminat-șoc în China! Numărul 51 mondial a produs surpriza turneului

Judd Trump, eliminat-șoc în China! Numărul 51 mondial a produs surpriza turneului

Judd Trump, eliminat surprinzător în primul tur la International Championship din Nanjing

Judd Trump, numărul 5 mondial la snooker, a fost eliminat încă din primul tur al International Championship, turneu desfășurat la Nanjing, după ce a fost învins de chinezul Fan Zhengyi, ocupantul locului 51 mondial, cu scorul de 5-6, în jocul decisiv.

Dublu câștigător al competiției, Trump a început bine partida și a condus cu 2-0, însă adversarul său a câștigat următoarele patru jocuri, ajutat de breakuri de 50, 53 și 73 de puncte.

Englezul a revenit la 4-4, apoi a egalat din nou la 5-5, cu un break de 81 de puncte. Fan Zhengyi a avut însă ultimul cuvânt și s-a impus într-un joc decisiv tensionat, obținând prima victorie din carieră împotriva lui Trump, după trei înfrângeri în precedentele confruntări directe.

Eliminarea confirmă parcursul oscilant al englezului în acest sezon. Deși a câștigat turneul invitațional Shanghai Masters, Trump nu a disputat încă nicio finală într-o competiție de clasament, înregistrând două semifinale și două prezențe în sferturile de finală.

În schimb, John Higgins, Mark Williams și Ding Junhui au avansat în turul următor. Higgins l-a învins pe Lyu Haotian cu 6-3, Williams a trecut de Ishpreet Singh Chadha cu 6-2, iar Ding Junhui s-a impus cu același scor în fața lui Gao Yang.