Messi scapă de suspendare după cinci galbene, grație unei reguli speciale din MLS
Messi poate juca împotriva lui New England Revolution, în ciuda celor cinci cartonașe galbene
Lionel Messi va fi disponibil pentru Inter Miami în meciul de duminică împotriva echipei New England Revolution, deși a acumulat cinci cartonașe galbene în actualul sezon din MLS. Argentinianul beneficiază de o regulă specială a campionatului nord-american, care permite reducerea numărului de avertismente din evidența disciplinară.
Regulamentul MLS prevede că un fotbalist care dispută cinci meciuri consecutive fără să primească vreun cartonaș sau altă sancțiune disciplinară beneficiază de ștergerea unui avertisment din evidența oficială. Această facilitate poate fi aplicată de maximum trei ori într-un sezon regulat.
Messi a îndeplinit de două ori aceste condiții, astfel că, deși a primit efectiv cinci cartonașe galbene, în evidența disciplinară figurează cu numai trei. Prin urmare, nu a atins pragul care atrage automat o etapă de suspendare.
Prezența argentinianului este importantă pentru Inter Miami, care ocupă locul al treilea în Conferința de Est, cu 56 de puncte, la două în urma lui New England. În plus, Messi conduce clasamentul golgheterilor din MLS, cu 25 de reușite, trei peste Petar Musa, și urmărește să câștige pentru al doilea sezon consecutiv Gheata de Aur.


