SCM Râmnicu Vâlcea a învins și în deplasare TUSSIES Metzingen în EHF European League

SCM Râmnicu Vâlcea a învins și în deplasare TUSSIES Metzingen în EHF European League

SCM Râmnicu Vâlcea se califică în turul al treilea preliminar al EHF European League

SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în turul al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația germană TUSSIES Metzingen și în manșa secundă a turului al doilea, cu scorul de 29-28 (13-16), sâmbătă seara, în deplasare.

SCM își asigurase în mare măsură prezența în faza următoare după victoria din primul meci, cu 39-24.

Echipa vâlceană a condus de doar două ori, cu 10-9 (min. 18) și cu 29-28, obținând victoria. Gazdele au avut trei goluri avans la pauză (16-13) și cinci în repriza secundă (18-13, 20-15).

Pentru SCM Râmnicu Vâlcea au marcat Tuva Ulsaker Hoeve 6 goluri, Julia Maidhof 5, Grace Zaadi Deuna 4, Sarah Dekker 4, Zoe Sprengers 4, Angela Ștefania Stoica 3, Asma Elghaoui 1, Inger Smits 1, Tamires Morena De Araujo Frossard 1.

Gabrijela Bartulovic a apărat 9 șuturi (39,13%), iar June Cecilie Krogh a avut 4 intervenții (22,22%).

Golurile gazdelor au fost reușite de Santina Sabatnig 5, Charlotte Cholevova (ex-SCM) 5, Ida Petzold 4, Johanna Farkas 4, Gabriela Clausson Bitolo 4, Marie Stumpf 3, Klara Schlipf 3.

Sara Suba a avut 16 intervenții (38,10%).