Ordinul privind monitorizarea audio-video în școli publicat.
Monitorizarea audio-video în școli: soluție sau încălcare flagrantă a drepturilor?
Ordinul nr. 3781/2025, un act legislativ care provoacă dezbateri aprinse, promovat de Ministerul Educației și Cercetării, introduce o măsură radicală: camere audio-video în unitățile preuniversitare. În tandrețea lor declarată pentru siguranță, autoritățile întrevăd o lume ideală unde elevii și dascălii se mișcă într-o bulă de protecție absolută. Dar ce preț plătim pentru această utopie vigilentă? Intimitate sacrificată! Drepturi călcate sub scutul siguranței! Cineva îndrăznește să vorbească despre consecințe?
Sistemul „pus la punct” sau începutul unui infern birocratic?
Ministrul Educației, prof. Daniel David, trâmbițează măsura ca fiind „un pas înainte spre o educație sigură”. Siguranță pentru cine? Camerele vor înregistra fiecare mișcare, zgomot, chicoteală nevinovată, toate împachetate sub pretextul securității. Scopul? Să combatem violența școlară sau să protejăm niște bunuri tranzitorii? Cu o listă de restricții „bine plasate”, utilizarea materialelor video se limitează doar la situații grave, spun oficialii. Nu cumva aceste limite devin fluide în mâinile celor însetați de putere și control?
Unde dispare dreptul la intimitate?
Ateneul supravegherii se instalează în sălile de clasă, holuri și până și în sălile de festivități. Măcar vestiarele și grupurile sanitare scăpă de ochiul atotvăzător. Frânturi de intimitate păstrate de formă, dar cu ce cost? Întrebările sunt mai multe decât răspunsurile: cum rămâne cu confidențialitatea elevilor? Cum se asigură că imaginile nu iau drumul greșit? Aceste enigme rămân ascunse în mormanul de promisiuni neclare servite publicului.
Deciziile, un teatru democratic?
„Democrația” aplicării sistemului începe cu acceptul majorității simple a părinților și elevilor majori. Sună frumos, nu-i așa? Totuși, în cazul școlilor cu „risc crescut de violență”, consiliul de administrație impune măsura unilateral, invocând „binele comun”. Iar această decizie, aparent temporară, poate fi prelungită pe termene nelimitate dacă riscurile așa zise persistă. Cine definește riscul? Cine garantează că „o temere” nu va deveni paravan pentru abuzuri discrete?
Un viitor unde tehnologia domină școala?
Ne-am obișnuit deja să vedem tehnologia intrând în toate aspectele vieții. Dar transformăm școlile în centre de supraveghere totalitară? Avem garanția că această monitorizare reduce violența sau măcar rezolvă probleme reale? Sau școlile devin doar încă o arenă unde drepturile fundamentale sunt prădate în numele progresului și securității colective?
Într-o lume în care libertățile individuale devin jefuite sub celor care clamează apeluri nobile, această măsură interpretează un spectacol tulburător. Elevii ar trebui încurajați să gândească liber, nu să se comporte ca niște marionete monitorizate. Aceste camere nu reformează sistemul, ci pun în scenă o parodie periculoasă a controlului, lăsându-ne să ne întrebăm: câți dintre noi mai văd adevăratul preț al acestei „siguranțe” fabricate?
Sursa: jurnaluloradean.ro/stiri-nationale/ordinul-privind-supravegherea-audio-video-in-scoli-publicat/
